În topul motivelor de divorţ a cuplurilor la momentul actual şi a motivelor prezentării la şedinţe de terapie de familie se număra dependența de alcool şi de jocuri de noroc, uneori interconectate, alteori prezente separat în viaţa unuia din membrii familiei. Deşi majoritatea situaţiilor îi aduce pe bărbaţi în prim plan cu dependenţa de alcool şi jocuri de noroc, sunt suficient de multe situaţii în care şi femeile suferă de aceste dependențe.

Aceste dependențe sunt tulburări legate de regulă de controlul impulsurilor, care aduc numai prejudicii în viaţa de familie, având consecinţe negative şi nefaste asupra vieţii apropiaţilor, finanţelor familiei, precum şi serviciului.

Comportamentul care dezvăluie o dependență de jocuri de noroc sau de alcool

De regulă, membrii familiei care încep să se comporte ciudat, care încep să aibă un comportament recurent şi persistent care implică următoarele situaţii indică o dependență de alcool sau de jocuri de noroc:

·  preocuparea crescută de jocuri de noroc, atât în mediul online, cât şi în saloanele special concepute în acest sens;

·  preocuparea crescută faţă de consumul de alcool, atât singuri, cât şi în compania prietenilor, în baruri;

·  cheltuirea unor sume mari de bani în vederea obţinerii satisfacţiei dorite, fie că este vorba de alcool sau de păcănele;

Cele mai citite articole

·  neliniştea sau iritabilitatea în momentul încercării stopării viciului;

·  joaca sau consumul de alcool pe ascuns de membrii familiei;

·  un comportament agresiv în momentul în care dependenţii nu sunt lăsaţi să îşi satisfacă viciul;

·  o importanţă crescută acordată viciului şi nu nevoilor familiei.

În ce fel desfigurează dependența de alcool şi de jocuri de noroc viaţa de familie a persoanelor?

Dependenţa de alcool şi de jocuri de noroc afectează foarte mult atât  viaţa de familie, cât şi viaţa socială şi profesională a persoanelor care suferă de aceste vicii. Persoanele în cauză nu mai ţin cont de nimic, îşi cheltuie toţi banii pentru a avea acea satisfacţie dată de viciul de care suferă, sunt contrariate atunci când membrii familiei se opun şi de cele mai multe ori devin agresivi şi violenţi.

În plus, dificultăţile financiare foarte mari în care sunt puşi din cauza acestor vicii duc de cele mai multe ori la divorţ, pentru că jucătorii sunt de multe ori nevoiţi să îşi vândă maşina, sau mai rău, casa, pentru a-şi salva familia din mâinile cămătarilor. În urma acestor episoade dramatice, în care familiile ajung la limita supravieţuirii, pare că terapia de familie reprezintă singura şansă de salvare.

Tratament există, dar este important ca persoanele în cauză care au această problemă să conştientizeze situaţia dramatică în care se afla şi ce pot face pentru a-şi recupera familia, serviciul şi viaţă de dinainte de aceste vicii. În lipsa oricărui tratament şi terapii, aceste vicii devin din ce în ce mai periculoase, adicţia amplificând consecinţele negative care vor duce la distrugerea carierei, a vieţii familiale şi sociale a jucătorului sau a alcoolicului.

Cele mai citite articole